Acest humus trezește interes în primă fază datorită culorii intense, ușor atipice pentru o gustare sărată (mi s-a întâmplat să fiu întrebată adesea dacă e cumva un desert cu căpșuni 🙂 ) Altfel, este un humus la fel de bun la gust ca frățiorul lui alb, poate chiar un pic mai interesant și mai ușor.
Rozul vine de la sfeclă, o legumă atât de sănătoasă și ușor neglijată, din punctul meu de vedere. Una bucată sfeclă mică este de ajuns să facă un castron de humus să explodeze de culoare. Pentru asta o putem pune crudă, fiartă, însă varianta cea mai savuroasă este cea coaptă la cuptor, îndelete, cam jumătate de oră – 40 de minute.
Cât stă sfecla la cuptor, pregătim humusul în mod obișnuit, adică:
-
Ingrediente:
-
năut fiert, 2 căni
-
pastă de susan, tahini, 2-3 linguri, puteți să și plusați dacă vă place gustul de susan
-
2-3 căței de usturoi
-
suc de lămâie, 1-2 linguri
-
sare, 1 linguriță
-
piper, chimen, boia dulce, după placul și preferința bucătarului
-
o lingură ulei de măsline
Toate merg în blender și se transformă într-o cremă fină. Sfecla coaptă vine la sfârșit, rozul transformă humusul obișnuit într-o gustare foarte arătoasă, bună pentru zile obișnuite, dar foarte potrivită și pentru impresionat musafirii la mese mai festive.
Advertisements