Alternativ & Verde


Leave a comment

Cei mai pufoși biscuiți de ciocolată

Cine zice ”nu” când vine vorba de ciocolată? Eu recunosc că nu mă pot abține sau mă abțin cu greu. Iar dacă aceasta e ingredientul principal al unor biscuiți pufoși, totul devine și mai interesant.

Până acum toți biscuiții pe care i-am făcut au ieșit destul de tari, de aceea satisfacția când, în sfârșit, aceștia au ieșit cu această textură pufoasă, a fost maximă. Mai ales că se fac destul de simplu. Secretul constă să folosești aquafaba, sau mai exact, apa rezultată în urma fierberii leguminoaselor, în cazul meu, a năutului. Da, exact, zeama aceea destul de … inestetică, care aduce la aspect cu albușul de ou. Ei bine, când am auzit prima dată că aceasta se comportă aproximativ la fel ca albușul de ou când o bați, am zâmbit sceptic și am zis că mie nu o să-mi iasă niciodată chestia asta. Până săptămâna trecută, când într-una din zile am zis să încerc. Și ce să vezi, totul a fost mult mai simplu decât m-am așteptat, nu au trecut nici 5 minute de învârtit apa respectivă cu mixerul și aceasta a devenit pufoasă, exact ca materia primă pentru bezele! Dar hai s-o luăm pas cu pas. Avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 cană făină hrișcă (bănuiesc că poate fi folosită și făină de grâu, sau un amestec fără gluten, însă eu mă joc în ultima vreme cu mare interes cu făina de hrișcă)
  • 2 – 3 linguri de cacao și / sau carob
  • 1/2 cană nuci sau migdale sau alune sau semințe floarea-soarelui macinate
  • 1 lingura de ulei de cocos
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 4 linguri de amidon din porumb
  • 2-3 linguri de zahăr/îndulcitor, eu am folosit puțină miere și sirop de arțar
  • 1/2 cană de aquafaba
  • puțină sare
  •  1 lingură zeamă de lămâie
  • vanilie sau alte arome preferate

Am amestecat ingredientele uscate într-un castron, am pus la topit uleiul de cocos, iar intre timp m-am ocupat de aquafaba: am pus-o în vasul de mixer uscat împreună cu puțină sare și am pornit mixerul. Totul e să ai puțină răbdare și în câteva minute pufoșenia se va înfățișa în toată splendoarea. Când e deja destul de pufoasă adăugăm zahărul sau mierea și continuam. Puțină zeamă de lămâie va face ca lucrurile să meargă și mai bine, iar peste câteva minute vei putea întoarce vasul mixerului invers, fără ca să se verse conținutul, exact ca în cazul albușului bine bătut.

După ce ne-am tot minunat de isprava asta, am adăugat cu lingura, puțin câte puțin din compoziția pufoasă peste ingredientele uscate, amestecate în prealabil cu lingura de ulei topit. Amestecăm ușor, încercând sa menținem compoziția aerată. Va ieși un aluat de stul de lipicios, din care vom pune cu lingura pe tava tapetată cu hârtie de copt. Eu m-am aventurat să pun compoziția în niște forme de biscuiți, dar pentru ca e totuși o compoziție destul de lichidă, nu își vor păstra forma perfectă. Nu cred că deranjează pe cineva asta, sincer. Introducem tava cu biscuiții formați în cuptorul încălzit la 180* pentru aproximativ 15-maxim 20  minute. Rezultatul sunt acești biscuiți, pufoși și delicioși.

20170310_203628

Advertisements


Leave a comment

Supă răcoroasă de vară, cu avocado și castravete

supa_avocadoMi-a rămas gândul la această supă după ce am degustat-o la un atelier de nutritie la restaurantul Rawdia. Este perfectă pentru zilele toride de vară și nu ai nevoie decât de câteva ingrediente, un blender și … cam 5 minute de pregătire.  Pentru 2 porții ai nevoie de 1 avocado copt, 3-4 castraveți cornișon (sau 1 Fabio, dar eu nu sunt fan), câteva fire de pătrunjel, 2-3 căței de usturoi, 1 lingură zeamă de lămâie, 150 ml apa, 1/2 linguriță de sare, opțional puțin chimion și încă o linguriță de ulei, dacă o doriți și mai cremoasă, însă fructul de avocado este suficient de gras ca să o facă destul de fină. Pentru cele ce urmează nu ai nevoie de pregătire de MasterChef: toate ingredientele se pun în blender și se amestecă. În 2-3 minute supa este gata, o poți orna cu frunze de pătrunjel, busuioc sau vlăstari proaspeți, dacă mai ai răbdare, sau o poți savura direct neornată și nemachiată 🙂  Poftă bună!


Leave a comment

Supă – cremă de ardei kapia

20160807_133126

Foarte simplă, cu o culoare intensă (dezavantajată de telefonul meu, e-adevărat) și foarte-foarte gustoasă. Recunosc, am mers pe principiul ”Vezi ce ți se ofilește prin frigider”.  După vreo două săptămâni de plecări – concediu medical – vacanță  am trecut în procesul verbal de constatare 2 ardei kapia, câțiva morcovi mititei și cam ofiliți și am zis să dregem busuiocul cumva. Am zis busuioc? Da, el era proaspăt – nou – nouț și a avut și el un cuvânt de zis în situația creată. În afară de cei doi ardei kapia, am mai adăugat un frate de-al lor, mai grăsunel, doi cartofi mici, morcovii, trei căței de usturoi, sare și piper. I-am așezat frumos în oala cu presiune, am adăugat cam un litru jumătate de apă și i-am lăsat la fiert puțin, vorba reclamei, foarte puțin. Între timp am curățat de pieliță o roșie grasă și mi-am zis că legumele au voie să fie grase, noi nu. Am luat blenderul vertical și am pasat toate ingredientele, am adăugat puțină zeamă de lămâie, un pic de ulei (poate fi de măsline, in, cânepă, ce vă place), încă un pic de piper, un cățel crud de usturoi și o rămurică de busuioc, plină de frunze aromate. I-am zis răsărit de soare, mi-am pus o porție în farfurie și am mâncat-o aproape pe nerăsuflate. Data viitoare încerc o variantă crudă, cred că va fi și mai savuroasă.


Leave a comment

Clătite cu căpșuni

Hei. Au apărut căpșunile în piața, bănuiesc că știți asta deja. Mi-au făcut cu ochiul unele românești, nu foarte mari, însă foarte dulci, așa că am luat din belșug. Le-am mâncat (a se citi ”halit”, dar voi imaginați-vă că le-am mâncat delicat) proaspete, o  porție mai mult decât generoasă, însă tot mi-au mai rămas vreo două căni, așa că le-am lăsat în frigider. A doua zi cele rămase arătau cam palide și nu mai erau atât de oacheșe (probabil ca suferiseră în tăcere, un pic geloase pe suratele lor consumate ieri), așa că am zis să le resuscitez un pic.

Și ce-am făcut? Mai întâi clătite. Toată lumea probabil știe să le facă, pentru mine a fost un pic de provocare, pentru că le-am făcut fără ou, fără lapte și fără gluten (da, știu, prea mulți fără pentru unii, dar e mai bine așa :)) Clătitele astea ”fără” se fac și ele cu, și anume: făină fără gluten (Schar, în cazul meu, dar nu e musai), un pic de sare, un pic de vanilie, preferabil direct din păstaie, un pic de ulei de cocos (sau alt ulei vegetal) și apă. M-am gândit să folosesc de data asta aquafaba (apa în care au fiert leguminoase, bogată în proteine, dacă ești curios, poți citi mai multe aici ), pentru că o aveam la îndemână, a fost o idee bună. Ajutată de mixer, am făcut o compoziție asemănătoare cu smântâna și am început distracția – mie mi se pare distractiv să faci clătite, mai ales atunci când îți ies. Și când nu-ți ies e distractiv, dar nu pentru tine :). Ei, de data asta mi-au ieșit, decente. Și chiar de erau mai puțin decente, ceea ce va urma le-ar fi salvat. Și a urmat sosul de căpșuni. O parte din căpșuni le-am feliat, iar o parte le-am trimis în blender, împreună cu  două linguri de sirop de arțar (merge și alt îndulcitor, dar siropul de arțar e minunat când vine vorba de clătite) și conținutul unei alte păstăi de vanilie. Din câteva învârteli a ieșit un sos parfumat, colorat și absolut delicios. Vă mai zic un secret, dacă nu-l știți deja: combinația căpșuni + banane = love, așa că dacă vi se plictisește și vreo banană prin bucătărie, lăsați-o să se împrietenească cu sosul de căpșuni, vor fi fericite împreună.  Ce-a urmat, e lesne să vă imaginați: clătită – felii de căpșuni  – sos – clătită – felii de căpșuni – sos și tot așa .

Nu vă zic mai mult, dar a fost un final fericit, abia aștept data viitoare.

20160529_195432-1


Leave a comment

Humus roz

Acest humus trezește interes în primă fază datorită culorii intense, ușor atipice pentru o gustare sărată (mi s-a întâmplat să fiu întrebată adesea dacă e cumva un desert cu căpșuni 🙂 ) Altfel, este un humus la fel de bun la gust ca frățiorul lui alb, poate chiar un pic mai interesant și mai ușor.

Rozul vine de la sfeclă, o legumă atât de sănătoasă și ușor neglijată, din punctul meu de vedere. Una bucată sfeclă mică este de ajuns să facă un castron de humus să explodeze de culoare. Pentru asta o putem pune crudă, fiartă, însă varianta cea mai savuroasă este cea coaptă la cuptor, îndelete, cam jumătate de oră – 40 de minute.

Cât stă sfecla la cuptor, pregătim humusul în mod obișnuit, adică:

  • Ingrediente:

  • năut fiert, 2 căni

  • pastă de susan, tahini, 2-3 linguri, puteți să și plusați dacă vă place gustul de susan

  • 2-3 căței de usturoi

  • suc de lămâie, 1-2 linguri

  • sare, 1 linguriță

  • piper, chimen, boia dulce, după placul și preferința bucătarului

  • o lingură ulei de măsline

Toate merg în blender și se transformă într-o cremă fină. Sfecla coaptă vine la sfârșit, rozul transformă humusul obișnuit într-o gustare foarte arătoasă, bună pentru zile obișnuite, dar foarte potrivită și pentru impresionat musafirii la mese mai festive.

DSC_3821


Leave a comment

Drob de nuci, leurdă și roșii uscate

Drobul acesta este inspirat de pe blogul Oliviei Steer, l-am făcut prima dată anul trecut și a fost un succes de la prima executare. Între timp, i-am mai adus câteva mici ajustări.

Cum vedeta acestui sezon este leurda, o vom folosi atât pentru tapetarea formei, cat și în compoziție. Deci avem nevoie de:

o cana de nuci românești hidratate câteva ore sau peste noapte și scurse bine

3-4 roșii uscate ( de fiecare data sunt tentată să pun mai multe, dar cred că 4 sunt de ajuns, pentru că au gustul și aroma destul de intense și tind să acapareze toată atenția asupra lor)

o ceapă și/sau un fir de praz

jumătate de cană de linte roșie fiartă

o ceapa verde

sare, piper negru sau mozaic, o lingurță de boia dulce, cimbru

câteva fire de pătrunjel și mărar

2 linguri de tărâțe de psyllium

1-2 linguri de ulei de măsline

o legătură mare de leurdă. Alegeți leurdă fragedă și evitați-o pe cea care a înflorit deja, își schimbă aroma și se zice că are și un grad de toxicitate în cantități mari.

În continuare lucrurile se întâmplă cam așa: se mixează în robot sau chiar în mașina de tocat ingredientele de mai sus, mai puțin jumătate de legătură de frunze de leurdă, cu care tapetăm forma în care vom coace drobul. Compoziția se toarnă peste și merge frumușel la cuptor, preîncălzit în prealabil. Acolo zăbovește cam jumătate de oră – 40 de minute, în funcție de ce performanțe are cuptorul vostru, la foc potrivit. Peste jumătate de oră trece testul scobitorii, se lasă un pic să se răcorească și se poate mânca.

Nu apucă nici o dată a doua zi, decât dacă v-ați propus asta cu înverșunare și vreți să demonstrați că aveți ceva voință.

DSC_3952


Leave a comment

Mazăre cu mentă

Astăzi în rolul principal joacă mazărea. E drept, împarte podiumul cu menta, una dintre prietenele ei cele mai bune. Din distribuție mai pot face parte și alți amici/amice de-ale lor, care se mai găsesc disponibile prin cămară sau frigider și care-și manifestă dorința să vină la casting.  Azi au participat una bucată țelină mică și un fenicul care se plictisea de vreo săptămână în frigider, așa că a acceptat bucuros ieșirea din anonimat.

Odată toată gașca întrunită, lucrurile-s simple – poate începe petrecerea. Feniculul cu țelina intră la saună, adică abur vreo 10-15 minute, timp în care menta și celelalte condimente mai zăbovesc la o bârfă, ceva. Apoi trece și mazărea frumușel în oala cu abur unde petrece cu ăilalți participanți cam 7-8 minute fierbinți. Așa înfierbântate le scoatem și le trecem printr-un jet de apa rece, să rămână culoarea verde frumoasă, doar e vedetă, nu-i așa?

Mai departe  intră în acțiune blenderul și alte câteva personaje de figurație, dar fiecare cu farmecul lui.  Doi căței de usturoi, o lingură de zeamă de lămâie, o lingura de ulei, ceva sare și piper vor adăuga savoare cremei verzi, iar l a sfârșit vine și rândul mentei. Aceasta întregește fericit toată scena. Happy end, mazărea și menta s-au reîntâlnit, celelalte personaje se bucură alături de ele. DSC_3943.JPG